„Ce te guduri, Victore, fără minte, fără gând, ca un pudel tremurând?” – Poezia dedicată premierului de un senator liberal

Ce te guduri, Victore, fără minte, fără gând, ca un pudel tremurând? - Poezia dedicată premierului de un senator liberal
Publicat: 16/01/2015, 12:57

Astfel, într-o postare pe blogul personal, Bodea critică atitudinea prim-ministrului din ultima perioadă, spunând că de la „marele lider PSD”, Victor Ponta a ajuns să „umble în patru labe, ca un cățel”.

„Și iaca așa, marele luptător împotriva „tiranului de la Cotroceni” s-a transformat în mica slugă a celui ce i-a urmat Băsescului pe scaun. Și iaca așa, pisicul roșu revoluționar s-a metamorfozat într-un pudel roz de bordel. Curat progres: după doi ani de putinizare, PSD a eșuat lamentabil în pudelizare…”, a scris Bodea, pe blogul său.

În plus, liberalul mai susține că premierul îl copiază pe președintele Klaus Iohannis, în încercarea de a fi plăcut de oameni.

„Hai, am înghițit în sec de câteva ori, văzându-l cum se gudură zglobiu printre picioarele proaspătului stăpân de la Cotroceni, în încercarea de a arăta poporului nervos ce mare prieten e cu noul lor idol, să îl iubească iar lumea și pe el un picuțel…”, a mai scris el.

În ce privește scurta poezie pe care i-a dedicat-o, Cristian Bodea îl numește pe Victor Ponta un „pudel tremurând”, care „nu are minte” și care se gudură pe lângă președinte.

Redăm versurile integrale, în varianta senatorului liberal:

„- Ce te guduri, Victore,
Fără minte, fără gând,
Ca un pudel tremurând?
– De ce nu m-aș gudura,
Dacă trece vremea mea!
Votul scade, ura crește
Și partidul mi-l rărește.
Bate neamțul țara lungă –
Toți lingăii mi-i alungă;
Zice neamțul dintr-o parte –
Dragnea-i ici, Geonă-i departe.
Și de ce să nu mă plec,
Dacă voturile-mi trec!
Peste vârfuri de antene
Trec în salturi grobiene,
Ducând visurile mele
Și mintiuța mea cu ele.
Și se duc tot scheunând,
Rațiunea-ntunecând,
Și se duc ca știrle,
Scuturând minciunile,
Și mă lasă tot prostit,
Pricăjit și jerpelit
Și cu Șova singurel,
De mă-ngân numaï cu el!”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...